Povestea Refugiului

poeziaCu mintea răvăşită şi sufletul încărcat de poverile vieţii, am lăsat în urmă zbuciumul nemilos al oraşului şi am pornit în căutarea liniştii de care aveam atâta nevoie.

Am parcurs hartă după hartă, am răscolit zările şi depărtările fără să îmi imaginez că la mai puţin de 10 km distanţă de Piatra Neamţ voi găsi locul unde inima mea îşi va redescoperi ritmul domol din vremea cântecelor de leagăn.

Întocmai unei oaze care ostoieşte setea în mijlocul deşertului, în acest loc dintre ape muntele îşi potoleşte urcuşul în undele domoale ale lacului, iar lebăda ostenită îşi odihneşte graţioasă zborul în liniştea care vindecă orice frământare a fiinţei.

Încetul cu încetul, în apropierea sclipirii argintii a lacului, am clădit un refugiu.

L-am clădit cu migală din vise şi dorinţe. L-am clădit tânjind la pacea pe care avea să mi-o picure în suflet. L-am alintat cu cele mai blânde culori şi l-am împodobit cu mii de flori înmiresmate.

Acum, Refugiu stă de strajă la hotarul liniştii mele.

Revin aici mereu.

Revin când vreau să-mi limpezesc gândurile ori când simt nevoia să-mi odihnesc trupul ostenit de zbaterea zilnică.

Revin când îmi este dor de o cină delicioasă şi tihnită împreună cu prietenii.

Revin când vreau să mă adâncesc în lectură ori când vreau să ţes, în linişte, vreun plan îndrăzneţ.

Revin şi atunci când vreau să privesc fără stinghereală în ochii cui mi-i drag.

Şi tot aici revin când, pur şi simplu, vreau să lenevesc la soare şi să ascult doar cântecul păsărilor.

Acum că m-am regăsit, vreau ofer la rândul meu clipe de tihnă şi relaxare celor care sunt în căutarea liniştii. Vreau ca ei să guste din deliciile Refugiului sufletului meu şi să revină cu drag de fiecare dată când simt nevoia să se îndepărteze o vreme de ritmul nebunesc al vieţii.